Cum să vă optimizaţi site-ul web

Aflaţi cum puteţi ajuta motoarele de căutare să vă găsească site-ul web mai rapid şi cum să vă mulţumiţi vizitatorii, în acelaşi timp. Acest articol sumarizează cele mai importante sfaturi din ghidul SEO pentru începători al Google, precum şi alte bune practice SEO general acceptate. Vă explicăm ce şi cum trebuie să faceţi, prezentându-vă, de asemenea, ceea ce Webgarden deja face pentru dvs. în domeniul SEO.
Pentru început, încercaţi să vă răspundeţi la câteva întrebări:

• Este conţinului site-ului meu de încredere?
• Este informaţia de pe site scrisă de un expert în domeniu?
• Există o copie (exactă ori similară) a conţinului site-ului meu web pe un alt site web? Este site-ul meu rezultatul unui plagiat, repetând conţinut ce poate fi găsit altundeva în spaţiul web?
• Ar putea cineva să se încreadă în site-ul meu web cu numărul lor de card?
• Conţine site-ul meu greşeli de scriere, gramaticale, stilistice ori erori factuale?
• Care a fost motivaţia mea în momentul în care am decis crearea acestui site web: interesul sincer în subiect ori încercarea de a strânge puncte pe motoarele de căutare?
• Este conţinutul articolelor mele original?
• În momentul în care apare listat printre rezultatele motoarelor de căutare, oferă site-ul meu web informaţii relevante în comparaţie cu celelate site-uri web afişate?
• Este conţinului site-ului meu web creat cu atenţie?
• Este conţinutul obiectiv?
• Este site-ul meu web o autoritate în domeniu?
Toate aceste întrebări servesc drept ghid pentru evaluarea critică a conţinului site-ului web. Felul în care motoarele de căutare evaluează conţinutul site-ului web se bazează tot pe astfel de factori.
Odată ce v-aţi asigurat că site-ul dvs. web conţine articole de calitate, puteţi trece mai departe la optimizarea lui tehnică. Scopul este acela de a oferi motoarelor de căutare infomaţiile de care aceastea au nevoie, în cel mai clar mod cu putinţă, astfel încât acestea să ofere site-ului dvs. un tratament bun şi vizitatorii să găsească cu uşurinţă ceea ce caută.
Titluri
Titlurile spun potenţialilor vizitatori şi motoarelor de căutare despre ce sunt paginile site-ului web. Ar fi ideal ca fiecare pagină (categorie) a site-ului dvs. web să aibă propriul titlu.
Rezultatele motoarelor de căutare afişează de obicei titlul în primul rând, iar apoi spun vizitatorilor ce ar putea găsi pe pagina respectivă. Cu cât există mai multe cuvinte în titlul dvs. ce coincid cu cererea vizitatorilor, cu atât mai multe şanse există ca aceştia să facă clic pe el.
Webgarden.ro completează automat titlurile – în mod normal, ele consistă în combinaţia dintre numele categoriei şi numele întregului site web.
De exemplu: Pe site-ul web Magazinulmeu.ro, categoria Pahare ar avea titlul “Pahare-Magazinulmeu.ro”.
Puteţi să vă optimizaţi site-ul web editând voi înşivă titlul întregului site web, precum şi al fiecărei categorii, document, produs etc.
Editarea titlului întregului site web se poate realiza în setările generale ale site-ului.
Prntscreen1.png
Pentru perfecţionarea titlurilor rămase, vizitaţi fiecare categorie în parte (precum şi documente, produse etc.), plasaţi cursorul mouse-ului peste iconiţa galbenă de editare din colţul drept superior al ecranului şi selectaţi Setări. În noul ecran afişat, puteţi edita Titlul oricum doriţi. Categoria Pahare ar putea avea un titlu precum Pahare de vanzare, de exemplu.
Prntscreen2.png
Recomandări titluri
• Titlul nu ar trebui să fie mai lung de câteva cuvinte – titlurile prea lungi sunt complicate, iar motoarele de căutare ar putea să le scurteze ori să le plaseze pe o poziţie dezavantajoasă.
• Titlul trebuie să ofere informaţii clare în ceea ce priveşte conţinutul paginii. Nu ar trebui să facă referire la nimic ce nu este legat de conţinut.
• Evitaţi cuvintele vagi ori numele prestabilite, precum “Categorie nouă”.
• Fiecare categorie, document, produs etc., merită numele său unic.
• Numărul excesiv de cuvinte-cheie este dăunător (de exemplu, “pahare, ceşti, din sticlă, căni”).
Descrieri
Descrierea reprezintă o extensie a titlului. Poate avea o lungime de una/ două propoziţii, ori uneori chiar un paragraf succinct. Rolul este acela de a descrie în detaliu conţinului categoriei, documentului, produsului etc. Motoarele de căutare pot folosi descrierea ca un extras în rezultatele căutării. În plus, în cazul în care cuvintele din descriere se potrivesc cu cuvintele căutate, ele vor apărea afişate îngroşat. Aceasta atrage atenţia vizitatorului şi creşte şansele ca acesta să facă clic pe rezultatul afişat.
Webgarden.ro poate crea descrieri de pagini în mod automat, folosind cuvintele găsite pe pagină, dar rezultatul nu va fi probabil complet satisfăcător pentru dvs. Drept urmare, vă recomandăm să completaţi descrierea manual în setări, pentru fiecare categorie, document, produs etc., aşa cum este arătat mai jos.
Ptscreen2.jpg
Recomandări descriere
• Atunci când completaţi câmpul descrierii, gândiţi-vă la acurateţea informaţiei şi dacă va atrage vizitatori.
• Evitaţi să copiaţi conţinut de pe site şi creaţi în schimb un paragraf nou pentru descriere.
• Fiecare pagină are nevoie de propria descriere.
• Descrierea nu ar trebui să conţină un număr de cuvinte cheie peste medie ori structuri fără conţinut (precum “Acest articol este despre…”).
Cuvinte cheie
În categoria Setări puteţi insera, de asemenea, cuvinte cheie. Deşi motoarele de căutare actuale analizează conţinului propriu-zis al paginii web, nu strică totuşi să completaţi cele mai relevante cuvinte cheie.
Prntscreen4.jpg
URL-uri prietenoase
Adresele URL ale paginilor trebuie să fie bine structurate şi uşor de citit. Webagrden.ro crează pe cont propriu URL-uri uşor de parcurs. Acestea încep cu numele domeniului, urmat de numele categoriei şi al documentului, separate prin bare oblice.
De exemplu: Categoria numită Pahare poate fi găsită la adresa http://magazinulmeu.ro/produse/pahare; informaţii despre magazinul online pot fi găsite la http://magazinulmeu.ro/despre-magazin.
Fiecare categorie în Webgarden.ro poate avea un nume adiţional, cunoscut drept Nume Scurt Alternativ. Este recomandat să completaţi ambele nume. Varianta scurtă va apărea în meniu şi în locurile unde nu există prea mult spaţiu. Astfel, puteţi face primul nume mai lung şi mai detaliat. Numele mai lung va fi vizibil ca şi antet al categoriei şi va fi, de asemenea, folosit în adresa URL, precum în http://magazinulmeu.ro/produse/pahare-de-vanzare.
Puteţi completa numele scurt alternativ în setările categoriei ori direct în numele categoriei, precum este arătat mai jos.
Prntscreen5.jpg
Recomandări adrese URL
• Categoriile, secţiunile şi documentele ar trebui să aibă nume succinte, care să sumarizeze cât mai bine conţinutul lor.
• Evitaţi utilizarea excesivă ori repetitivă a cuvintelor cheie (exemplu negativ: http://magazinulmeu.ro/produse/sticle-din-sticla-cesti-cani)
• Organizaţi în mod clar structura categoriilor dvs. (de exemplu, toate categoriile de produse sunt plasate într-o secţiune numită Produse ori toate informaţiile despre magazinul online sunt plasate împreună în secţiunea Despre magazin).
Navigare intuitivă
Un meniu bine organizat este esenţial pentru o bună orientare prin site-ul web. Pentru aceasta, ar trebui luate în considerare nu doar logica, ci şi volumul. Meniurile mult prea lungi sunt confuze, iar vizitatorii se pot pierde cu uşurinţă în structurile complicate.
Recomandări navigaţie
• Dacă structura categoriilor este complicată, asiguraţi-vă că navigaţia este afişată în partea de sus a site-ului web. Dacă nu este, faceţi clic pe căsuţa principală de Setări şi alegeţi din coloana din stânga “Afişarea setărilor”. În dreptul “Antetul secțiunilor + Navigator(pentru tot site-ul web)” selectaţi Afişare şi Salvează (vedeţi imaginea de mai jos). Aceasta va permite vizitatorilor să vadă unde se află pe site, în fiecare moment.
• Evitaţi structurile complicate. Un vizitator nu ar trebui să realizeze niciodată 15 clicuri pentru a ajunge la locul dorit.
Prntscreen6.jpg
Conţinut
Prioritatea dvs. principală ar trebui să fie publicarea de conţinut unic şi de calitate, în beneficiul vizitatorilor dvs.
Recomandări conţinut
• Publicaţi doar conţinutul creat de dvs. Copierea de text din alte surse nu poate fi nicicum altcumva decât dăunătoare. Dacă doriţi să vă informaţi vizitatorii despre conţinutul unui alt site web, creaţi un link spre acesta.
• Textul ar trebui să fie uşor de citit, sumarizat şi la obiect. Tendinţa vizitatorilor este aceea de a dedica din ce în ce mai puţin timp şi atenţie site-urilor web. Nu creaţi conţinut ce este adresat exclusiv motoarelor de căutare - vechile trucuri nu mai funcţionează.
• Verificaţi cu atenţie textul împotriva greşelilor de punctuaţie ori de scriere.
• Dacă doriţi ca o imagine de pe site-ul web să conţină anumite informaţii, adăugaţi-le ca şi legendă. Aceasta face textul accesibil nu doar pentru motoarele de căutare, ci şi pentru persoanele nevăzătoare.
• Textele lungi ar trebui să fie bine structurate, folosind elemente precum Titlu şi Paragraf.
Textul ancoră
Dacă pe pagina dvs. includeţi linkuri (interne ori externe), textul ancoră ar trebui să descrie în detaliu pagina spre care se crează legatura.
De exemplu: Un text ancoră precum “Puteţi găsi aici instrucţiuni despre cum se pot achiziţiona aceste căni.” este greu de citit şi nu oferă motoarelor de căutare prea multe informaţii, întrucât acestea citesc doar “aici”. O opţiune mai bună ar fi “Instrucţiuni pentru achiziţionarea cănilor ”.
Recomandări text ancoră
• Păstraţi textul ancoră la obiect şi concis – ar putea fi titlul paginii ţintă.
• Evitaţi folosirea URL-ului drept text ancoră, doar dacă nu există un motiv temeinic pentru aceasta. (Dacă nu inseraţi un text ancoră, Webgarden va utiliza în mod automat URL-ul).
Antete
Utilizaţi antetele fără restricţii pe site-ul dvs. web, pentru a adăuga structură textelor lungi şi a facilita orientarea vizitatorilor pe site. Ca şi autori, creăm texte ca un întreg coerent; vizitatorii însă, de obicei scanează textul rapid, uitându-se în mod normal la antente şi elementele grafice. În Webgarden, antetele sunt disponibile în 3 dimensiuni.
Nu o să vă mai încărcăm şi cu recomandări despre antete. Există o mulţime de resurse online ce se referă la acest subiect şi acoperă problema în întregime :).
Webgarden se ocupă de restul
Webgarden asigură în mod automat restul de setări SEO esenţiale, precum crearea şi menţinea hărţii site-ului (XML Sitemap), setarea corectă a informaţiilor pentru crawleri (Robotx.txt), şi multe altele. Opiniile în ceea ce privesc bunele practici evoluează în mod continuu şi, din fericire, aveţi Webgarden pentru a fi la curent cu schimbările şi a modifica toate site-urile web deţinute dintr-un singur loc.
04/26/2015 10:33:21
info
Name
Email
Comment
Or visit this link or this one